Cât de mult mă conving în fiecare zi că viața îți oferă tot timpul și bune și rele. Acum ești fericit, încât nu-ți poți imagina ce ai făcut bun în viața asta ca să meriți, iar peste o clipă te întrebi cu ce ai greșit așa rău încât să primești numai durere.
Nu trece o zi în care să nu mă întreb dacă am luat decizia cea bună. Peste tot dau de oameni cu tot felul de caractere, care mai de care mai diferite. Mă întreb dacă voi înceta vreodată să cunosc omul în adevăratul lui sens. Uneori trăiesc cu convingerea că nici măcar pe noi înșine nu ne vom cunoaște vreodată cu adevărat. Suntem mult prea complecși, mult prea complicați și mult prea ambițioși ca să ne dăm seama cum suntem de fapt. Ne schimbăm pe zi ce trece. Cred că nici măcar atunci când (credem că) iubim, nu iubim așa cum ne imaginăm că o facem.
Ce faci atunci când ți-e frică? Atunci când vrei să spui adevărul, dar nu ai curaj? Când știi că, prin câteva cuvinte, te-ai elibera complet, ai respira mai ușurat, ai aduce un pic de fericire și liniște în viața ta? Care este metoda de a combate teama? De ce ne complacem? De ce nu înfruntăm ce ne distruge? Lăsăm răul să prindă rădăcină, pentru ca mai târziu să fie îngrozitor de greu să-l eliminam.
Facem asta pt ca nu vrem sa ii ranim pe ceilalti.asa cum ai zis in alta postare,zodia fecioarei e perfectionista dar mie imi da impresia ca si traim pt ceilalti mai mult decat pt noi.poate vrem sa parem noi perfecte,nu stiu,dar stiu ca preferam sa suferim noi decat sa sufere altii pt cev ce am sp/facut noi.
La mine cel putin pot sa spun ca asta e teama:sa nu ranesc pe nimeni.
True, true, true! Una din cele mai mari dureri ale mele este aceea cand stiu ca am suparat sau ranit pe cineva.