Rețete

Cioppino (tocanita de fructe de mare) – un deliciu pescaresc

Eu, când spun “tocăniță”, mă duc cu gândul la ceva cu pui sau cu porc. Nu știu, așa am fost crescută, cu tocăniță de pui sau porc. Însă, când am făcut rețeta asta cu mix de fructe de mare, habar nu aveam că urma să iasă cioppino.

Well, pentru cioppino al nostru (că nu l-am făcut singură) am avut nevoie de:

-3 calamari medii

-500 gr midii

-10 creveți (calibrul 30-40)

-20 ml ulei de măsline

-1 cățel de usturoi

-ardei iute (pentru cine mănâncă picant)

-250 gr roșii cherry proaspete (noi le-am opărit și le-am scos coaja)

-100 ml vin alb sec (sau demisec, după preferințe)

-aprox. 80 gr unt

-pătrunjel

-dragoste și talent la discreție 😀

Încingem tigaia 2 min, adăugam uleiul de măsline și călim puțin usturoiul. Se adaugă roșiile tăiate în două (repet, noi le-am pus decojite) și ardeiul, apoi calamarul, midiile și creveții.

După câteva minute, adăugam untul, amestecăm până se încorporează, apoi vinul. Se pune capac și se lasă la foc mediu 4-5 minute.

Pentru a ușura munca celor care urmează să mănânce (așa zice soțul, eu îmi mențin părerea că pentru a nu îți murdări musafirii fața de masă), noi am dat capacul la o parte, am scos creveții și i-am decorticat, apoi i-am adăugat înapoi în tigaie și am mai lăsat focul aprins încă 2-3 minute.

La final, se oprește focul și se adaugă pătrunjelul.


Iată și rezultatul final:

Poftă bună!