Mergem la dentist (e long story, cu mulți doctori, multe carii, multe încercări, multe urlete, multe multe).
Eu: Patrick, când intri în cabinet, te prezinți și zici așa “Eu sunt Patrick, am 5 ani și sunt foarte curajos”.
Puteam să pun pariu că voi rămâne fix cu dorința ca el să se prezinte și atât.
Intrăm în cabinet, Patrick întinde mâna și se prezintă.
Patrick: Bună ziua! Eu sunt domnul Bobeanu, am 5 ani și sunt foarte curajos.
Și bam! Direct pe scaun. Să-mi pice MIE plombele.
Doctorul: Bună ziua, domnule Bobeanu! Știți povestea cu mâna ridicată, nu?
Patrick: ?
Doctorul: Știi…dacă te doare, ridici mâna, eu mă opresc și tot așa.
Patrick: aaa, da, cum să nu știu?
Începe operațiunea. După câteva secunde, Patrick ridică mâna.
Doctorul: Ce e, domnule Bobeanu, vă doare ceva?
Patrick: Nu, voiam să văd dacă vă opriți.
Nu-mi aduc aminte ce i-a mai zis doctorul, știu doar că n-am mai putut de râs.
