Dana Bobeanu

Am vorbit despre Covid și despre cum mi-a pus el business-ul la pământ de mi s-a răcit gura. Măcar de ar fi zis și el “bine, mă, gata, plec și te las în pace cu agenția ta cu tot”. Dar nu, el lovește din ce în ce mai rău.

Așa că am decis să fac din Prime Time Events și din supărarea asta cu Covid o etapă temporar în pauză. Uite așa, până la primăvară nu mai scriu despre cât sunt de tristă și afectată, ci scriu doar despre ușa care mi s-a deschis.

Aici am povestit acum câteva luni de zile despre cum m-a afectat Covid pe mine. A, și eram și puțin în depresie.

Iar aici povesteam, la sfârșitul articolului, că am reușit să mă angajez. În ziua aceea nu m-am simțit pregătită să vorbesc despre asta. Simțeam că îmi trădez puiul, nu puteam să povestesc despre FERICIREA PE CARE O TRĂIESC ACUM în timp ce pentru el sunt atât de tristă, păi cum să vorbesc eu despre noul loc de muncă, iar puiul meu să zacă într-un colț, uitat de toată lumea? Ca și cum nici nu se răcise mortul în groapă, vorba aia.

Dar nu. Niciun mort n-a murit în nicio groapă. Puiul meu este un pui mic și frumos, care a fost diagnosticat cu un mic handicap. Mergem la doctori, tratăm, stăm cuminți în casă și, când va fi pregătit, îl voi scoate iar la joacă. În asta va consta etapa de pauză. Când se va pune din nou pe picioare, voi fi la fel de mândră de el cum am fost și până acum. Dar un lucru e cert, că nu îl părăsesc.

Acum cred ca pot să vorbesc împăcată despre noua etapă.

Încă de prin iunie-iulie am realizat cât de gravă este situația și am început să caut un alt loc de muncă. Lucrurile s-au mișcat încet și greoi. Refuzuri, nebăgări în seamă, interviuri eșuate și altele. Nu știu de ce m-am gândit eu că HR-ul ar fi cel mai potrivit domeniu. Și nu spun “nu știu” în ideea “nu știu cum am putut să mă gândesc la așa ceva”, ci în ideea fix de “nu știu”. Am considerat că mi se potrivește, că interacțiunea cu mulți oameni noi zi de zi mă va ajuta și îmi va arăta valoarea.

Pornind de la ideea asta, am pus un anunț funny și serios în același timp pe un grup de antreprenori de pe Facebook. Acolo reacțiile au fost light, nici pro, nici contra. A, și câteva sfaturi pe ici, pe colo. Până când mi-a scris Ștefan în privat și mi-a recomandat să postez anunțul pe un grup de nișă (HR HUB). Am intrat, am postat și la fel: nicio reacție pozitivă, doar sfaturi sau “trimite-mi cv-ul că te caut eu”.

Între timp, discuția din privat cu Ștefan a continuat să curgă. M-a “vânat” în cel mai elegant mod posibil. Nici nu știu cum să explic sau cum să povestesc. El avea nevoie de un om pe vânzări. Mi-a povestit în linii mari ce fac ei acolo și ce ar trebui sa fac eu. Pe undeva i-a scăpat cuvântul “IT”. Gata, aia a fost. I-am zis că îi mulțumesc pentru modul frumos în care imi prezintă lucrurile, însa nici că aș mai vrea să am vreodată de-a face cu IT-ul în viața mea (dacă nu știți povestea, mai bine, că e destul de tristă, dar e pe blog dacă sunteți curioși). El că nu și nu, că nu e ce crezi, nu e chiar IT, e mai mult despre dezvoltarea business-ului și chiar a ta proprie. Eu nu și nu, că fugi înapoi la treaba ta, întoarce-te de unde ai venit. El că nu și nu, că să vezi ce frumos o să fie, ba chiar mi-a trimis minute întregi de înregistrări cu povești despre cât de frumos ar fi să aleg job-ul ăla și tot ce reprezintă el. Și tot așa, am făcut ping-pong cred că vreo lună.

Urma să plec în concediu și i-am spus să îmi dea răgaz o săptămână ca să mă pot întoarce și apoi stăm din nou de vorbă. Ce gândeam eu: “habar nu are el că știu de pe acum că îl voi refuza”. Habar nu aveam eu ce întorsătură urma să ia situația :))

Între timp, am susținut și două interviuri online, de unde îmi doream tare mult să iasă ceva. O companie era în domeniul fashion, cealaltă în domeniul pharma. Ambele job-uri erau super drăguțe. Ba chiar m-am rugat să iasă ceva cu una din ele ca să nu fiu nevoită să merg la IT-iști :))) Îmi era puțin rușine să îi spun lui Ștefan că sunt ultimii pe care i-aș alege, însă asta era urmarea traumelor din trecut.

A venit concediul, am susținut cele două interviuri din camera de hotel și aia a fost. Mie mi s-a părut că totul a decurs ok și că vor veni vești bune. A trecut concediul și ne-am întors acasă. Nicio veste de la cele două companii. Deja îmi frecam mâinile, zic “aoleu, trebuie să mă duc la interviu la it-iști, că le-am promis, nu dau inapoi, ce mă fac, #vaidecapulmeu, oimaigad cum îi refuz etc”. Chiar mă gândeam la un moment dat “dacă se aliniază astrele și primesc răspuns pozitiv de la toți trei, păi ăștia sunt pe locul trei” :))

Vine ziua cu interviul la it-iști. Din părțile celelalte încă nu aveam vești. Eu, bătută în cap, o țineam pe a mea în cap că “eu nu vin aici”. Ah, să nu uit. Interviu a fost doar pentru mine. Pentru Ștefan și Ana (el jefe y la jefa) a fost o “hai-să-o-cunoaștem-pe-dana” kind of meeting.

Întâlnirea a durat mai bine de o oră, timp care efectiv a zburat. Apoi am coborât la masa. Aia a fost tot.

Când am ajuns acasă am știut care este decizia pe care o voi lua. Am decis să rămân cu ei fără doar și poate. Sufletul îmi zburda și mă amenința că îmi iau o mamă de bătaie dacă nu îl ascult. Temerile fuseseră învinse.

Ei sunt Brunomag Concept, o companie care se ocupă cu digitalizarea proceselor de business (dacă nu știți ce înseamnă, google it, asta fac eu de când m-am angajat 🙂 ).

Ce vreau să spun, de fapt, căci aici voiam să ajung, este: nu cred că există loc pe lumea asta unde să fi putut găsi mai multă liniște, profesional vorbind. Ștefan face pe majoreta doar ca să mă facă să zâmbesc și să nu privesc job-ul ca pe o povară. Ana mă întreabă dacă am mâncat, dacă am luat pauză și îmi face masaj la cap atunci când nu mă simt bine. Mai am trei colegi, Eliza, Lăcră și Andrei, pe care i-am bătut la cap din ziua 1 și care mi-au fost alături necondiționat (ei lucrează de acasă în Constanța, deci probabil acum se oftică pentru că eu am parte de masaje la birou și ei nu). De puțin timp s-a alăturat și Ștefan Al Doilea echipei noastre.

Se pune foarte mult accent pe respect, iar ăsta este motivul pentru care sunt împăcată cu decizia mea. Sunt RESPECTATĂ. Sunt ÎNCURAJATĂ să îndrăznesc mai mult. Am avut curaj să dau feedback-uri colegilor, să spun cu voce tare “am o problemă”, să îmi fac propriul program…și toate astea fără să îmi tremure scaunul sub fund.

Capitolul cu “programul după capul meu” este foarte sensibil pentru mine. Este ceea ce m-a determinat să deschid agenția in the first place. Pentru că am născut un monstrulet copilaș drăgălaș cu probleme de sănătate (bine, le-am învins și pe alea între timp) și am vrut să știu că pot fi alături de el no matter what. Când m-am angajat la Brunomag, vedeam numai “ca calul”, în față. M-am panicat crezând că voi fi blocată 8 ore într-un birou și cam aia va fi. Însă, în timp, lucrurile s-au așezat. Cu maxim respect față de colegi îmi aranjez programul astfel încât să pot trăi împăcată în continuare.

Îmi amintesc o fază dintr-o zi de vineri. Am lucrat doar 4 ore, nu mai țin minte de ce. Îi scriu Anei că recuperez următoarea zi. Răspuns: “mâine? tu nu știi că mâine e sâmbătă?”.

Ah, să nu uit, mi-a spus Ana că pot să vin cu cel mic la birou într-o zi când nu am cu cine să îl las. Like wtf, vreau și eu să știu 3 oameni din viața mea cărora li permite lucrul ăsta. Bine, că nu l-aș lua e partea a doua. Cel mai probabil l-aș lua de-o aripă și aș sări cu el pe geam. Al meu nu e copil de dus la birou :)))

Astăzi (“astăzi” fiind acum nu mai știu cât timp, că scriu de vreo două săptămâni la articolul ăsta) am realizat un lucru extrem de important, a fost practic ca un prag pe care l-am pășit cu brio. Totul este EXTREM DE ORGANIZAT. Tot. Proceduri, reguli, task-uri, iar asta doar prin prisma faptului că ei fix cu implementarea acestor lucruri se ocupă, de fapt. E un fel de “Raiul pe pământ” pentru mine. Credeam că sunt eu prea obsedată de munca organizată, dar se pare că ei m-au întrecut 🙂

Nu aș fi putut să iau decizia de a rămâne cu ei fără sprijinul familiei, care mi-au semnalat faptul că radiez de fiecare dată când povestesc despre ce fac ei.

P.S. i-am spus lui Ștefan că degeaba face pe majoreta în birou dacă nu își ia fustiță și pampoane.