#patricisme

#patricisme, ep. 5

Patrick, mami și tati, în mașină.

Patrick: Une megem?
Mami: Să dansăm. 
Patrick: Nu, ai iă megem a maie. 
Tati: Păi ai bani să mergem la mare?
Patrick: Nu… (aici merge emoticonul trist și cu o lacrimă).

După câteva secunde:
Patrick: Ai iă megem a maie făiă bani.

E clar, la vară ne culegeți din Vamă.

#patricisme

#patricisme, ep. 3

#Insistentă de fel, am zgârmat cu bățul să văd ce mai descopăr despre escapada băieților.

-Patrick, unde ziceai, mă, că te duci cu tati?
-A dagici!
-Și ce le faceți voi gagicilor când le vedeți?
-Le pupim!

Tati, s-a dus naibii acoperirea. Data viitoare aflu și adresa.

#patricisme

#patricisme, ep.1

Inspirată de o mămică din lista mea de prieteni, care a denumit perlele scoase de piticul ei ‘Davidisme’, am luat hotărârea irevocabilă să…fac același lucru. Cristina Buja, sper să nu te superi, dar suna prea bine 😁

Astăzi, #patricisme, episodul 1

-Patrick, dă-mi și mie castronul să-l spăl.
-Nu. 
-Hai, Patrick, dă-mi și mie castronul să-l spăl, te rog.
-Nu!
Patrick dărâmă cerealele. Mă-sa ii zice de dulce.
-Mami, eu pec. 
-Unde pleci, mă, tu?
-A tati. 
-Păi și tati unde e?
-A dagici.

Doi ani și trei luni și deja stie unde e tac’su. Tati, ai fost descoperit.

Family, Fun

Ador să fac bagajul copilului

Când eram tânăr fecior, adică acum vreo 15 ani, aveam nevoie de 2 geamantane mari pentru o săptămână la mare. Plus ghiozdan pentru încălțări, plus geanta de mână.

După ce m-am căsătorit, adică de acum 3 ani, am fost forțată (adică amenințată cu lăsatul acasă) să folosesc un singur geamantan. Și nici măcar unul mare, vă dați seama? Vai de capul meu.

Până când…apăru beleaua, acum 2 ani. Haine cumpărate de noi la naștere, haine cumpărate de mine de fiecare dată când mergem la cumpărături, bunicii lui care i-au cumpărat sacoșe întregi, nașa lui care numai la prima aniversare i-a asigurat garderoba pentru jumătate de an (poartă și acum geaca de atunci). Ușor-ușor, șifonierul lui a ajuns în punctul în care stă să cadă. Niciodată nu mă pot abține. Are 10 bluze cu mânecă lungă, dar lasă că uite ce ieftină e asta! Cum să n-o cumpăr? Păi stai așa că, dacă tot e așa ieftină, de ce sa nu iau mai multe? S-a întâmplat să cumpăr și aceeași bluză pe mai multe culori. Pantaloni? Păi nu ii luăm pe ăia albaștri, că merg la cămașa cu dungi? Păi mai are trei perechi, zice taică’su. E, lasă, că știi că murdărește repede ce îmbracă. În fine, cam atâtea haine are copilul meu de 2 ani.

Când e să plecăm în vacanță cu minorul după noi, atunci să vezi. Că dacă nu mai am voie să iau multe haine pentru mine, iau tot șifonierul pentru el. Spre disperarea cuiva, nu spun a cui, care ar putea să plece o săptămână de acasă cu un ghiozdan (ce trist 😁).

Acum asta fac, bagaje pentru 3 zile. TREI ZILE!!! Repetați după mine: T R E I Z I L E. Le fac de două ore. Adevărul e că m-am oprit să scriu ce vedeți aici, dar doar pentru că, dacă nu mă credeți, vă arăt. Eu și el, un geamantan mic, copilul, un geamantan ceva mai mărișor doar pentru el.

Vă fac și un inventar:

-1 bax de pamperși

-o căciulă subțire, una grosuță și una groasă

-un dres subțire, un dres gros

-șosete…nu le mai număr că mai pierd 5 minute

-10 perechi de pantaloni

-8 bluze

-8 body-uri

-1 salopeta scurtă de blugi (nu se știe ce caniculă ne lovește în inima munților la mijlocul lui aprilie); aoleu, chiar, bine că mi-am adus aminte, să nu uit slipul

-2 cămăși (poate au și discotecă în sat)

-2 perechi de blugi (încă nu m-am hotărât ce cămașa îi dau la discotecă)

-1 geacă subțire, 1 geacă groasă

-adidași

-teniși

-papuci

-bicicleta

-mingea

-mașinuțe fără număr

-SSC-ul (mai bine plec fără haine decât să plec fără el); doar că, de data asta, cred că îl va purta altcineva, iar nu spun cine, căci coloana mea are altă părere despre plimbări cu copil în brațe

Și, după cum spuneam, să vă și arăt.

P.S. V-am povestit vreodată despre ziua în care am plecat la țară și am uitat cățeaua în parcarea blocului?

Fun

Nimic nu e întâmplător, totul se întâmplă cu un rost. Acele momente când te aștepți mai puțin.

De când îl am pe Patrick, Dumnezeu știe în câte proiecte m-am băgat și din câte am mai ieșit. Proiecte legate de blog, de femei, de copii, de familie. Cert este că m-am lovit de vreo trei-patru ori de aceeași, care m-a făcut să ajung de fiecare dată la aceeași concluzie: cât de mică e lumea!

Am senzația că numai mie mi se poate întâmpla, pentru că e prea de tot.

Să vedeți.

După ce am născut, am intrat (și la propriu, și la figurat) în WAHM (Asociația Work at Home Moms). Cumnatul meu s-a gândit să-mi facă un cadou drăguț, așa, ca de proaspătă mămică, și mi-a comandat un body și o cutie de amintiri pentru Prâslea, ambele personalizate cu Micul Prinț. Vai, ce drăguuuu! Mulțumeeeesc! Apoi am început să vorbesc cu autoarea, Linda de la ARTelier de Pictură, despre chestii de interes pentru mine. Până într-o zi, când m-am apucat să îi povestesc de minunatul cadou pe care l-a primit fi’miu și am descoperit că, în ciuda faptului că ne cunoșteam de ceva timp, habar nu aveam că body-ul și cutia erau de la ea. Nu știu cât sens are ce am explicat, dar sper că m-am făcut înțeleasă.

Boon. Next.

Introducere. Mama lucrează de 28 +/- ani într-o bancă. Să zicem Banca București. Vă imaginați că, implicit, toți colegii ei mă știu de pe vremea când renunțam la scutece. La terminarea liceului, unde credeți că m-am angajat? Exact. La Banca București. Cuprins. Căutam bonă pentru ăl mic. Am dat anunț pe un grup de bone și mi-a răspuns o doamnă. Am vorbit, am stabilit (eu cu mine) că e drăguță la telefon și i-am spus că o așteptăm în vizită, să ne cunoaștem. După nici măcar o zi, m-a sunat să mă “certe” că “tu știi, mă, Dana, de când te cunosc eu pe tine? De când aveai 5 ani!” A întrebat în stânga și în dreapta cine este Dana Bobeanu și de ce scrie la profilul meu că lucrez la Banca București (pe vremea când eram în CCC și încă figuram angajată acolo). Încheiere: doamna fusese colegă cu mama vreo 20 de ani.

Alta.

Îmi scrie Andreea Tamaș pe pagina firmei. “Bună ziua, bla bla bla…avem nevoie de sponsori, știți, eveniment caritabil, copii cu autism etc”. Zic: “nu dispun de fonduri pentru sponsorizare, dar hai să vedem dacă vă pot ajuta cu altceva. Vorbim, povestim, stabilim că o pot ajuta cu mai multe chestii pentru eveniment. Apoi pică aplicația Facebook Pages. O adaug pe Andreea de pe profilul meu personal. “Hello, cu mine ai vorbit mai devreme, știi, hai să vorbim aici, că aplicația nu mai merge”. Îmi vede numele. Replica: “Vai, deci nu creeed! ce mică e lumea! sună-ma! tel……..”. O sun. În primele 10 secunde am aflat unde fumau pe ascuns, în copilărie, ea, verișoara ei, Linda (da, da, Linda de mai devreme), soțul meu și cumnatul meu și cam pe ce ulițe se dădeau ei cu saniile iarna.

Mâine-poimâine aflu că sunt rudă cu vreun vecin.

Fun

Povestea mea, pe blogul Alexandrei Lopotaru, de la www.bebelonia.ro

Într-o zi, Alexandra se pregătea să scrie un articol și avea nevoie de o poză cu fasole. Și nu orice fel de fasole, ci una de o anumită culoare. A anunțat asta pe grupul organizației WAHM. Habar nu aveam cine e și ce vrea, însă am lăsat un comentariu cum că abia aștept să citesc articolul. I-au trimis fetele câteva poze, apoi a apărut articolul. Am râs de m-am prăpădit și am dat like paginii de Facebook unde postează ea tot ce scrie pe blog. Și așa am continuat să o citesc. Și bine am făcut.

Astăzi sunt extrem de fericită că există Alexandra. Fecioară, organizată, cu copil mic, cu simțul umorului și foooooarte caldă. Cin’ s-aseamănă s-adună, nu? 🙂

Citind pe blogul Alexandrei un articol despre povestea altei mămici cu mâncărimi la degete, am rugat-o să-mi dea șansa să-mi spun și eu povestea. Interviul a fost cu multe râsete de ambele părți, zice că partea cea mai amuzantă i se pare cea în care eu rămân fără pantaloni din cauza lui Patrick. Așa o fi 🙂

Vă invit să vă delectați cu povestea mea de mamă, soție și business woman 🙂

http://bebelonia.ro/2018/01/22/totul-se-intampla-cu-un-rost-viata/

Family, Fun

Funny or not, here I come!

Refuz să cred că există vreo persoană în lumea asta care să nu-și fi ales măcar o dată în viață un moment nepotrivit.

Nepotrivit pentru orice. Când vrei să te duci la baie, când vrei să mănânci, când vrei să butonezi telefonul și așa mai departe.

În cazul meu, am observat că momentele alese nepotrivit se întâmplă mai ales de când avem copil. De exemplu, te apucă dusul la baie. Pentru number one sau pentru number two, nu contează. Ei bine, și când stai tu frumos acolo pe budă și contemplezi la ce ai mai putea să faci în ziua aia, auzi din altă cameră “mami…mamii…maaaamiiii”. Oh shit! Și acum? Și acum…ori te trezești cu el peste tine în baie, ori, pur și simplu, s-a lovit și e musai să te ridici. Dacă urlă prea tare, e clar, trebuie să te ridici no matter what. Cu chiloții în vine, cu hârtia în mână, te duci să vezi ce s-a întâmplat. Și s-a întâmplat să: i-a luat cățelul jucăria, s-a lovit la deget și trebuie să pupi, nu ajunge la ursul Tedy, nu ajunge la cărți, vrea papa, vrea și el pipi, vrea, vrea, vrea.

Recunosc, de cele mai multe ori mă trezesc cu el în baie. Sau cu ei. Gata cu pipi pe ziua de azi.

Nu mă credeți? Poftiți!

Descriere: una bucată piciorul meu, două bucăți picior Patrick, una bucată coadă Misha, un colț de preș de baie, o urmă de cadă. WC-ul nu l-am prins în poza, n-ar fi fost tocmai indicat.

Mai sunt momente când leșini de foame. Cine știe, cunoaște. Mai întâi îi dai copilului să mănânce, apoi mănânci și tu când mai apuci. Dacă mai apuci. Și speculezi tot ce e de speculat. Ori se joacă singur în camera lui (Doamne ajută), ori și-a găsit vreo carte de răsfoit, ori se bate cu cățelul de mai sus pe jucării. Fugi la bucătărie, odrasla sesizează lipsa. Maaaaaami! Te întorci. Mai prinzi un moment și fugi iar. Apuci să scoți ciorba din frigider. Maaaaaamiiii! Te întorci. Îl pupi, îi faci freza și fugi iar. Pui ciorba într-un castron și o bagi la microunde (de încălzit pe aragaz și de supravegheat, nicio șansă). Mami, mami, mami! Ce s-a mai întâmplat acum, puiule? Isha, Isha (de la Misha patrupeda). I-a luat iar jucăria. O recuperezi, o înapoiezi aparținătorului. Bagi castronul la microunde și apuci să respiri un minut lângă cuptorul care nu mai face bing odată. Urlete. What, now? Îți arată cu degetul spre ceva la care nu ajunge. Îi dai ceva-ul și fugi înapoi la bucătărie. De data asta, apuci să scoți mâncarea, arunci o lingura și o felie de pâine pe masa și te așe… Înapoi la copil. ?!? Vrea să te joci cu el. Te joci 2-3 minute, cu gândul la ciorba aburindă din castron. I-ai potolit setea de joacă în duet pentru următoarele 5-10 minute. La bucătărie, ce să vezi, aburii s-au evaporat, că de, așa fac aburii. Mănânci aproape rece. Nu prea intră, că ție îți place să mănânci fierbinte. Înghiți cu noduri, gândindu-te cu ce poți să-l păcălești data viitoare când te strigă. Liniște pentru câteva minute. Faci cruce cu limba, că mâna e prea ocupată să ducă lingura la gură cu viteza luminii. Ai terminat ciorba și zâmbești pe sub mustață. Și te lovește brusc. DE CE e liniște de atâta timp? Cu pași tremurânzi, pui castronul în chiuvetă (deja plină ochi de aseară) și te duci spre locul de joacă spunând rugăciuni. Ei, hai că nu e grav, doar apa cățelului împrăștiată în toată sufrageria precum Lacul Sfânta Ana. Măcar ai apucat să termini de mâncat. Te gândești cumva și la felul doi?

Mai am varianta în care ăla micu’ adoarme devreme. Devreme însemnând înainte de ora 22. O numesc “a opta minune a lumii”. Și te apuci să lucrezi. Mai vânezi clienți, mai scrii un articol, mai faci un calcul cu datoriile, mai bei un/primul pahar cu apă, mai faci un duș (asta cu dușul e a noua minune a lumii – nu vă gândiți că nu se poate sta lângă voi de miros, doar că e aproape imposibil să te speli când sunteți doar voi doi). Și te lovește din nou. Mami…? La dracu, și-a dat seama că l-ai fentat. Te duci lângă el, îi cânți, îi sufli în…urechi, îl pui pe piept. Adoarme. Ieși din cameră aproape plutind, nu cumva să atingi podeaua și să te audă. Revii la activitatea inițială. Maaaaami…? Hai, bine, lasă că e și mâine o zi. Poți să te speli și mâine, iar paharul cu apă mai poate să aștepte.

În alte seri, stai cu laptopul în brațe, iar Prâslea lângă tine. Când te apuci să scrii, el oftează. Next. îți ții respirația. Tragi cu ochiul, a adormit la loc. Respiri ca și cum ai fi fost o oră sub apă. Peste încă cinci minute, te trezești cu el călare cu capul pe mâna ta și cu piciorul pe burta ta. Abort, abort! Iar nu respiri, stai nemișcat, anchilozezi și, într-un final, adormi în poziția aleasă de el. Peste o oră, deschizi ochii și realizezi că habar n-ai în patul cui ești, habar nu ai de ce e televizorul aprins și de ce nu-ți simți coloana. Te uiți în stânga ta și…asta e, pui laptopul lângă pat și te culci la loc.

Cam așa cu momentele astea nepotrivite. Nu mai spun de sex, când te trezești cu ușa de perete la 12 noaptea, când în sfârșit tu și soțul v-ați păcălit unul pe celălalt că e momentul potrivit.

Family

Ce-am avut și ce-am pierdut

A venit 2018.

Un an ca oricare altul din punct de vedere calendaristic. Dar, chiar dacă nu cred prea mult în tradiții și superstiții, de data asta mă bag în rând cu lumea și îmi pun dorințe, na!

Am atâtea, încât îmi e greu să mă hotărăsc cu care să încep, așa că le aștern aici în ordine aleatorie.

Hai bine, una din ele e mai mare. E cea mai importantă. Le mulțumesc rar celor dragi pentru tot ce au făcut pentru mine și sunt sigură că cel puțin mama se va simți cumva dată la o parte, dar nu pot să nu îi mulțumesc mătușei mele pentru tot ce a însemnat, înseamnă și va însemna pentru mine. Nu intru în detalii, nu are rost, însă atât trebuie să știi tu, cea care, alături de ai mei, și-a pus amprenta asupra copilăriei mele și a ceea ce sunt acum, și anume faptul că mă rog să fii bine. Să învingi. Mereu ai învins. Tata este cel diplomat, mama este cea sensibilă, dar TU, tu ești cea LUPTĂTOARE. Cuvintele sunt prea puține și poate de prisos, dar aici sunt. Cheamă-mă și voi fi acolo. Iartă-ma. Te iubesc și îți mulțumesc.

Îmi mai doresc timp (mai mult) alături de copilul meu. De fapt, nu e vorba de timp cât e vorba de răbdare. Mi-aș dori să învăț să apreciez mai mult zâmbetele și brațele întinse către mine. Îmi vine în minte acum o scenă recentă, când a venit la bucătărie și mă ruga să mă joc cu el. Venisem din concediu, aveam frigiderul gol și era musai să fac ceva de mâncare. Tăiam un morcov și i-am spus că îl termin de tocat și ne jucăm. A fost cea mai proastă decizie. Copilul voia joacă ACOLO și ATUNCI. A învins morcovul. L-am tocat până la capăt și atât mi-a trebuit. Am avut parte de cel mai mare și urât tantrum. O oră m-am chinuit să împac odrasla și să-l fac să zâmbească din nou. Bun, deci asta vreau, să iau decizii mai bune în ceea ce privește timpul cu el. Și cu soțul, pe care îl disper cu ordinea în casă, care nu este mereu ATÂT de importantă pe cât văd eu.

Mai vreau și niște creier în plus față de cât am acum ca să pot lua mai bune decizii în firmă. Spunea o prietenă că își dorește de la noul an o mai bună organizare a timpului ca să poată face afacerea să fie mai prosperă. Nu e de dat la o parte nici faptul că Prâslea are probleme de sănătate încă de când s-a născut și că problemele lui cu alergiile și respirația mă fac să bat pasul pe loc cu contractele. Păi na, cu sănătatea nu te pui. Nu-ți permiți să lași o educatoare sau o bonă să se ocupe de problemele de sănătate ale celui mic. E musai să fii TU acolo, să te internezi TU cu el și să fii TU acasă când trebuie făcut tratamentul. Asta trebuie să învăț eu, cum să fac să se împace boala lui cu afacerea mea. Combinație de N luate câte K.

Ce mai vreau? Trebuie să mă gândesc bine, nu-mi pun prea des dorințe.

Ah, mai era una. Să gătesc mai mult! DA, SĂ GĂTESC! Nu de puține ori am fost mustrată de soț că l-am păcălit când ne-am cunoscut. Că știu să gătesc, că petrec mult timp în bucătărie, că eu prepar rețete străine, domnule. Și acuma, canci. Fac numai ciorbe și piureuri, că trebuie să mănânce și copilu’ ceva. Păi, soțule, printre mașini băgate la spălat, rufe călcate, mături și mopuri date și cumpărături făcute, activități cu creioane, mașinuțe și cărți, pe cuvânt că nu mai am timp să fac paste italienești, orez chinezesc, supe thailandeze și alte minuni. Pe cuvânt că nu te-am mințit. Stai o săptămână acasă, în concediu, și să vezi tu câte feluri de mâncare fac. Păi te mint eu?

Și ultima, promit.

Am fost după ea la Pitești atunci când a ținut un speech despre parenting, i-am citit absolut toate cărțile și fiecare articol în parte. Știu unde stă, știu ce mănâncă, ce citește, câți ani au ea, copiii și soțul. Știu unde își face părul, ce mașină are. Sună dubios, dar nu e, credeți-mă. E cea pe care, chiar dacă nu am băut cu ea nici măcar o cafea vreodată, o apreciez enorm. Mă acuza cineva din familie, acum ceva timp, că prea o pup undeva, că prea mă iau după ea, că prea fac tot ce zice și face ea. Să vă explic ceva vouă, celor care vedeți lucrurile așa. Nu urmez toate sfaturile ei. Nu îmi culc copilul la 19.30, nu îmi pun copilul cu spatele la sensul de mers (nu că nu mi-ar păsa de siguranța lui, dar am preferat să poziționez scăunelul cu fața, atâta timp cât asta îl ține acolo, în scăunel, liniștit), nu îi dau numai biscuiți și pizza făcute în casă, nu îi bag cărțile pe gât, oricât de mult mi-aș dori să fie interesat și de ele. Dar atât știu, că ce am ales să urmez din ce a scris, am ales bine. Sunt multe rău exemplele, nu le pot enumera pe toate, dar câteva: nu fac publice pozele cu copilul (din mai multe motive, ce țin de intimitatea și siguranța lui), îi explic blând tot ce vreau să îi explic (e drept, îmi pierd răbdarea de multe ori, dar e foarte important pentru mine fiecare moment în care reușesc să mă stăpânesc să țip, gândindu-mă la tot ce scrie ea legat de educația cu blândețe), mai las naibii curățenia și profit de timpul cu familia (sfat primit de la ea la conferința de la Pitești), chiar dacă nu îmi iese de fiecare dată, dar tot e ceva, nu? Și multe altele, multe rău. Concluzia: mi-aș dori să fiu doar eu cu ea pentru o oră. Să o întreb cum naiba reușește să rămână calmă în ABSOLUT ORICE SITUAȚIE în care normal ar fi să-ți ieși din pepeni. Și încă ceva: să aflu cum e posibil să împace scrisul cu faptul că are doi copii mici și un soț. Cum?! Mie îmi curg ideile gârlă noaptea, în pat sau mai ales când am de executat activități ce implică cel puțin un copil. Se duc pe apa sâmbetei, că nu mai apuc să le aștern. Ea este Ioana.

În rest, sănătate. Atât vreau. Să pot să fiu capabilă să îl învăț pe Prâslea tot ce mi-am propus să-l învăț.

P.S. Miruna, încă mă roade faptul că ai putea crede că m-am făcut că plouă. Sunt atât de afectată de chestia asta, încât nu-ți imaginezi. Parcă mi-a picat cerul în cap. Îți spun și aici, încă o dată: te-aș fi ajutat cu absolut toată ființa mea dacă vedeam postarea ta despre party. (Miruna este cea mai deșteaptă blondă din toate blondele de pe planeta asta)

P.P.S. Îți mulțumesc, Oana D., pentru toată discuția pe care am avut-o în noaptea dintre ani și care a fost ca o gură de aer pentru mine. Suntem niște eroine, să știi.

Mai am pe listă o placă pentru păr, o canapea nouă, un mixer multifuncțional, păr mai lung, din-astea.

La mulți ani!